M**** Ş*****
PetentI************ T********* D* M**** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta M**** Ş*****, cu domiciliul în Huşi, Str. Mihai Kogălniceanu, nr. 3, bl. 11. Sc. B, et. 2, ap. 21, jud. Vaslui în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** V*****, cu sediul în Vaslui, str. Radu Negru, nr. 274, jud. Vaslui, împotriva procesului verbal seria VS, nr. 0707361 din data de 18.11.2019 încheiat de ITM Vaslui. Înlocuie?te sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 20.000 de lei, aplicată petentului prin procesul – verbal contestat, cu avertismentul. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului – verbal contestat. Atrage aten?ia petentei prin reprezentant ca, pe viitor, să nu mai săvâr?ească astfel de fapte. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Hu?i. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 07.04.2021.
Hotarare 483/2021 din 07.04.2021Amână pronunţarea la data de 07.04.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Acordă termen în vederea audierii martorului petentului, ce va fi citat cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Amână cauza în vederea asigurării continuităţii completului
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Admite probele solicitate în cauză. Acordă termen în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020În temeiul art. 412 al.1 pct.8 C.P.C. constată suspendată de drept judecarea prezentei cauze, faţă de disp. art. 42 alin. 6 din Anexa 1 Capitolul 5 al Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, raportat la art. 1 lit. B pct. I-III din Hotărârea nr. 9 din 19 martie 2020 a Colegiului de conducere a Cur?ii de Apel Ia?i, coroborat cu art. 6 din Hotărârea CSM nr. 257 din 17 martie 2020, până la data de 14.04.2020. Prelunge?te termenul de suspendare, conform Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 publicat în Monitorul Oficiul nr. 311 din 14.04.2020, de la data de 15 aprilie 2020 la data de 14 mai 2020. Măsuri în vederea repunerii pe rol, conform art.42 al. 8 din Decretul nr.195/2020 ?i art. 63 al. 13 din Decretul nr.240/2020: Fixează termen de judecată la data de 24 iunie 2020, ora 14.30, pentru când se vor cita păr?ile.