H***** A****
InculpatÎn temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei nr. 1517/P/2019 încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău şi inculpatul inculpatul H. A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 396 alin. (4) din Codul de procedură penală, stabileşte faţă de inculpatul H. A. pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 480 alin. (4) C.proc.pen.. În baza art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 84 alin. (1) C.pen. În baza art. 85 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul H. A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a.) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b.) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c.) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d.) să comunice schimbarea locului de muncă; e.) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj. În temeiul art. 85 alin. (2), lit. b) C.pen., impune inculpatului H. A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Zalău sau în cadrul unei parohii ortodoxe din localitatea Păuşa pe o perioadă de 50 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 86 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2), lit. b) C. pen. se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Sălaj. În baza art. 83 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei stabilite, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În tem. art. 274 alin. (1) C.proc.pen. cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, dintre care 200 de lei aferente fazei urmăririi penale şi 100 fazei judecăţii se vor suporta de către inculpatul H. A.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.11.2019.
Hotarare 291/2019 din 06.11.2019