B**** A*********
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 18.11.2019 în dosarul nr. 366/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata BALLA-ANNA MARIA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 14 ianuarie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara6/2020 din 14.01.2020