K*** P*** A*****
ReclamantS* A* S**** C********* S**
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată, şi în consecinţă: Anulează, în parte, Decizia nr. 39/05.11.2019 şi înlocuieşte sancţiunea concedierii reclamantului cu sancţiunea avertismentului. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei anulate. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 05.11.2019, sume actualizate cu rata inflaţieişi până la reintegrarea efectivă. Respinge celelalte pretenţii. Obligă reclamantul să plătească pârâtei 2.000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la TRIBUNALUL CLUJ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 27.10. 2020.
Hotarare 2214/2020 din 27.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 27.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 13.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020Amână cauza pentru data 29.09.2020 sala 9 ora 10:00, pentru audierea martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Amână cauza pentru data de 07.07.2020 sala 9 ora 10:00, în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020SUSPENDAT DE DREPT.
Amână cauza pentru data de 17.03.2020, în vederea studierii înscrisurilor comunicate.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020