I****** D****** D***
PetentI** M********
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul I****** D****** D***, în contradictoriu cu intimatul I** M********. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 870 de lei aplicată petentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 11 din OUG 195/2002 prin procesul-verbal seria PMHX nr. 0262368 din 11.04.2019, încheiat de către intimat, cu sancţiunea avertismentului. Men?ine, în rest, procesul-verbal atacat. Respinge cererea petentului de anulare a procesului-verbal, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.09.2019.
Hotarare 3026/2019 din 18.09.2019Amână pronunţarea pentru data de 18.09.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2019Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat şi pentru a se solicita de la intimat istoricul sancţiunilor contravenţionale ale petentului.
Incheiere de sedinta din 21.06.2019