C******* I*************** z** "********
InculpatS*** C****** D***** A* S***** C***** D* A****
Parte vătămată parte civilăP****** I*** A*****
InculpatÎ** C******** S* N******
Parte vătămată parte civilăÎn baza art. 228, art. 229 alin.1 lit. b) C.pen. cu aplicarea disp. art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furtul calificat (fapta din data de 19/20.08.2019). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat În baza art. 228, art. 229 alin.1 lit. b) C.pen. cu aplicarea disp. art. 41 alin.1 C.pen. ?i 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe acela?i inculpat CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furtul calificat (fapta din data de 06.02.2020). În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C.pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat Constată că, inculpatul CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 244 pronun?ată în data de 18.11.2019 de către Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. 2024/216/2019, definitivă prin neapelare la data de 19.12.2019 la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare cu executare în condi?iile art. 91 ?i urm. C.pen. În baza art. 96 alin.4 C.pen. revocă beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an ?i 10 luni închisoare acordat inculpatului CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU prin sentinţa penală nr. 244 pronun?ată în data de 18.11.2019 de către Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. 2024/216/2019, definitivă prin neapelare la data de 19.12.2019. Repune în individualitatea lor sanc?iunile aplicate inculpatului CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU prin sentinţa penală nr. 244 pronun?ată în data de 18.11.2019 de către Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. 2024/216/2019, definitivă prin neapelare la data de 19.12.2019 re?inându-se pedepsele de: -1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furtul calificat, prev. de art. 228, art. 229 alin.2 lit. b) C.pen. - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furtul calificat, prev. de 228, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. În temeiul art. 38 ?i art. 39 alin.1 lit. b) C.pen. stabile?te pedeapsa rezultantă de 2 ani ?i 2 luni închisoare în sarcina inculpatului CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU din care 1 an ?i 6 luni închisoare pedeapsa cea mai grea ?i 8 luni închisoare reprezentând 1/3 din pedepsele de 1 an închisoare aplecate prin sentinţa penală nr. 244 pronun?ată în data de 18.11.2019 de către Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. 2024/216/2019, definitivă prin neapelare la data de 19.12.2019 ?i prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 43 alin.1 dispune ca inculpatul CITILICĂ IONUŢ ALEXANDRU să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani ?i 11 luni închisoare din care 2 ani ?i 2 luni închisoare reprezentând primul termen al recidivei ?i 9 luni închisoare cel de al 2-lea. Pedeapsa de 2 ani ?i 11 luni închisoare se execută în condi?iile art. 60 C.pen., în regim de deten?ie Deduce din pedeapsa de 2 ani ?i 11 luni închisoare intervalele de timp în care inculpatul a fost re?inut, arestat preventiv sau aflat în arest la domiciliu, respectiv: 05.06.2019-20.06.2019; 03.10.2019-18.11.2019; 07.02.2020 – 19.05.2020 ?i 21.06.2020 -prezent În baza art. 45 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani care curge de la momentul executării pedepsei închisorii, gra?ierii totale ori a restului de pedeapsă, împlinirea termenului prescrip?iei executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condi?ionate. În baza art. 45 rap. la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentin?e ?i până la momentul la care pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca fiind executată. * În baza art. 396 alin.1, 3, 10 C.proc.pen. cu trimitere la art. 80 alin.1 ?i 2 C.pen. dispune renun?area la aplicarea pedepsei în sarcina inculpatului P****** I*** A***** sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de furtul calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit. B C.pen. Aplică inculpatului P****** I*** A***** un avertisment ?i atrage aten?ia acestuia asupra urmărilor faptelor sale ?i consecin?elor săvâr?irii de noi infrac?iuni * În baza art. 397 ?i art. 23 allin.3 C.proc.pen. admite ac?iunea civilă formulată de persoana vătămată SC Crismit Design Ag SRL Curtea de Argeş ?i pe cale de consecin?ă: Obligă inculpatul Citilică Ionuţ Alexandru la plata în favoarea păr?ii civile SC Crismit Design Ag SRL Curtea de Argeş a sumei de 2985 de lei reprezentând daune materiale. * În baza art. 399 alin.1) C.proc.pen. cu trimitere la art. 218 ?i urm. C.proc.pen. constată legalitatea ?i temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă în sarcina inculpatului Citilică Ionuţ Alexandru, măsură pe care o men?ine. În baza art. 221 alin.1 C.proc.pen pe durata arestului la domiciliu inculpatul Citilică Ionu?-Alexandru, nu va putea părăsi imobilul compus din locuin?ă (?i curte împrejmuită) situat pe str. Duzilor, nr.6, din mun. Curtea de Arge?, fără permisiunea instan?ei. În baza art. 221 alin.2 C.proc.pen.. pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată; c) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu coinculpatul P****** I*** A*****; Se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Respectarea măsurilor impuse inculpatului Citilică Ionu?-Alexandru se va face de către organele competente din cadrul Poli?iei mun. Curtea de Arge?. Împuterniceşte agenţii de poliţie din cadrul mun. Curtea de Argeş să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, în vederea îndeplinirii obligaţiilor de supraveghere. * În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen. va dispune în sensul obligării inculpatului Citilică Ionuţ Alexandru la plata în favoarea statului a sumei de 2000 lei din care 1000 lei în faza de urmărire penală şi 1000 lei în faza de judecată (ambele dosare reunite). În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen. va dispune în sensul obligării inculpatului P****** I*** A***** la plata în favoarea statului a sumei de 1000 lei din care 500 lei în faza de urmărire penală şi 500 lei în faza de judecată (ambele dosare reunite). Onorariile apărătorilor desemna?i din oficiu pentru inculpa?i, av. Stoicescu Magdalena (868 lei); av. Alecse Magdalena (868 lei) ?i av. Mărgărit Anca (627 lei) se vor avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publica azi 09.07.2020 .
Hotarare 99/2020 din 09.07.2020Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii se va face la data de 09.07.2020 Pronunţată în şedinţa publică de la 02.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020Acordă un termen de judecată pentru lipsa inculpatului. Se citează inculpatul prin publicitate, la u?a ?i pe portalul instan?ei. Se citează martorii din acte. Amână judecarea cauzei la data de 02.07..2020, ora 09,00. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2020
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Conform dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020, constată suspendată de plin drept soluţionarea prezentei cauze pe toată durata stării de urgenţă instituite prin decret. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 aprilie 2020.
Incheiere suspendare din 09.04.2020Admite cererea formulată de către inculpat prin apărătorul din oficiu, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea împăcării cu persoana vătămată. Amână judecarea cauzei la data de 09 aprilie 2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020