O***** B***** P*** P*****
PetentU******* M**** A*****
IntimatHOT 20.03.2019 Admite sesizarea formulata de petentul O***** B***** P*** P***** în contradictoriu cu intimatul UNTURICĂ MIHAI ADRIAN, Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 250 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria AU nr.2681062 din 25.11.2005 încheiat de IPJ Prahova-Poliţia Or. Breaza, cu sancţiunea obligării acestuia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în domeniile de activitate privind lucrări de ecologizare a zonelor afectate de depozitări deşeuri menajere necontrolate şi zonelor inaccesibile operatorului de salubrizare, lucrări de întreţinere spaţii verzi, (cosit, greblat, măturat, strâns frunza, plantat puieţi), lucrări de salubrizare a zonei de desfăşurare a târgului de toamnă, lucrări de decolmatare şi întreţinere torenţi şi cursuri de apă, săpat şanţuri în vederea curgerii fluente a apelor pluviale pe drumurile, lucrări în vederea amenajării şi pregătirii terenului pentru montat traverse şi piatră cubică, lucrări de consolidare maluri şi drumuri prin montarea de gabioane şi alte întăriri de maluri în zonele supuse eroziunii solului, împrăştiere material antiderapant pe domeniul public al oraşului, lucrări de îndepărtare a zăpezii şi gheţii pe domeniul public al oraşului, lucrări de curăţenie în interiorul clădirilor (măturat, spălat geamuri ), pe o durată de 8 ore la dispoziţia Primăriei or.Breaza jud. Prahova. Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina. Pronunţată, astăzi 20.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. .
Hotarare 876/2019 din 20.03.2019