Z******* T* C*******
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) ?i (2) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Zăiceanu Cristian la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza disp. art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpatul Zăiceanu Cristian, conform disp. art. 92 alin. (1) Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza disp. art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă pe inculpatul Zăiceanu Cristian ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Boto?ani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului Zăiceanu Cristian să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Zăiceanu Cristian va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul primăriei comunei Bălu?eni, jud. Boto?ani sau în cadrul Direcţiei Jude?ene Drumuri ?i Poduri Boto?ani, pe o perioadă de 80 de zile. În baza disp. art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală şi art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza disp. art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Zăiceanu Cristian la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.04.2021.
Hotarare 442/2021 din 26.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 26.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică în data de 19.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 19.04.2021. Pronunţată în şedinţa publică în data de 6.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2021Faţă de solicitarea apărătorului ales al inculpatului şi pentru a da posibilitatea martorului de a formula cererea în scris şi pentru a o depune la dosarul cauzei, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 6 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Faţă de necesitatea administrării probei testimoniale cu martori, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 10 martie 2021 şi va dispune citarea martorilor Vieru Stefănel Constantin şi Vieru Alexandra şi emiterea unor noi mandate de aducere la adresa din comuna Rediu, sat Horleşti, jud. Iaşi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 07.01.2021Faţă de necesitatea obţinerii relaţiilor, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 7 ianuarie 2021 şi va dispune emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani prin care să se comunice dacă aparatul Drager seria ARZF nr. 0484 era setat la ora de vară la data la care s-a procedat la testarea inculpatului Zăiceanu Cristian, în data de 5.05.2018 şi dacă acesta era verificat din punct de vedere metrologic. Faţă de lipsa martorilor, va dispune citarea martorilor Vieru Stefănel Constantin şi Vieru Alexandra şi emiterea unor mandate de aducere la adresa din comuna Rediu, sat Horleşti, jud. Iaşi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Faţă de necesitatea obţinerii relaţiilor, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 11 noiembrie 2020 şi va dispune emiterea unei adrese către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin care să precizeze ora la care au fost sesizaţi prin SNAUA - Sistemul Na?ional Unic pentru Apeluri de Urgen?ă 112 de către numita Vieru Alexandra, cu privire la incidentul ce a avut loc în data de 5.05.2018, accident soldat cu pagube materiale, respectiv să se precizeze dacă au existat mai multe apeluri în acest sens. Faţă de lipsa martorilor, va dispune citarea martorilor Vieru Stefănel Constantin şi Vieru Alexandra şi emiterea unor mandate de aducere la adresa din comuna Rediu, sat Horleşti, jud. Iaşi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Faţă de lipsa martorilor din lucrări la termenul de astăzi, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 14 octombrie 2020 şi va dispune citarea celor doi martori din lucrări, Vieru Alexandra şi Vieru Ştefănel Constantin atât la adresa de domiciliu, cât şi la reşedinţă, respectiv emiterea unor mandat de aducere pe numele acestora.
Incheiere de sedinta din 07.08.2020Faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului Zăiceanu Cristian la termenul de astăzi, dar şi a martorilor din lucrări, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 7 august 2020 şi va dispune citarea martorilor cu menţiunea aplicării unei amenzi în caz de neprezentare la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.05.2020Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României precum şi Hotărârea nr. 417 din data de 24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se soluţionează în materie penală, va suspenda de drept judecata privind fondul cauzei.
Incheiere suspendare din 01.04.2020Faţă de solicitarea inculpatului prin apărător, va încuviinţa cererea acestuia, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 1 aprilie 2020 şi va dispune ataşarea fişei de cazier judiciar a inculpatului Zăiceanu Cristian. Faţă de respingerea cererii de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii vinovăţiei, instanţa consideră necesar citarea martorilor din lucrări Zăiceanu Cosmin Iulian, Vieru Alexandra şi Vieru Ştefănel Constantin.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020Faţă de solicitarea inculpatului, va încuviinţa cererea acestuia, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 18 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020Faţă de solicitarea apărătorului ales al inculpatului, va amâna judecarea cauzei, va acorda termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020 şi va încuviinţa efectuarea expertizei medico-legale având ca obiectiv determinarea retroactivă a alcoolemiei inculpatului Zăiceanu Cristian de către Institutul de Medicină Legală Iaşi, costurile aferente fiind suportate de către inculpat. Totodată, va dispune efectuarea unei adrese către Institutului de Medicină Legală Iaşi prin care să precizeze, după finalizarea expertizei medico-legale, care sunt costurile acesteia şi contul în care urmează a se efectua plata.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Faţă de solicitarea apărătorului ales de acordare a unui termen de judecată, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 6 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Faţă de solicitarea apărătorului ales de acordare a unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 10 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Faţă de solicitarea inculpatului de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 4 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019