S***** R**** P*** A************ J******** A F********* P****** M********
ReclamantM******* F***** n***********
PârâtAdministrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul M F. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 118 lei, reprezentând contravaloare taxe vamale, accize şi TVA, la care se adaugă obliga?iile fiscal accesorii calculate de la data scadenţei, respective 04.01.2018, ?i până la data plăţii integrale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dej. Pronunţată astăzi, 02.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Hotarare 421/2020 din 02.07.2020Amânare pronunţare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020În temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României privind instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României, judecarea cauzei se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă. După încetarea stării de urgenţă, judecarea cauzei se va relua din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.