U******* A************ T********** C***** A*******
PârâtP***** M*****
ReclamantI************ Ş***** J******* D********
PârâtŞ***** G********* A*******
PârâtConstată că în cursul judecă?ii s-a dispus scoaterea din cauză a pârâ?ilor Inspectoratul ?colar Jude?ean Dâmbovi?a, cu sediul în jude?ul Dâmbovi?a, mun. Târgovi?te, Calea Domnească, nr. 127, ?i unitatea administrativ-teritorială Aninoasa, cu sediul în Aninoasa, jude?ul Dâmbovi?a. Admite cererea restrânsă ?i precizată formulată de reclamantul P***** M***** în contradictoriu cu pârâta ?i ?coala Gimnazială Aninoasa, cu sediul în Aninoasa, jude?ul Dâmbovi?a. Obligă pârâta să plătească reclamantului(ei) dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor reprezentând drepturi salariale restante stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2567/22.12.2011 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 6341/120/2011, începând de la data de 28.10.2019 ?i până la data achitării integrale a drepturilor salariale restante. Partea interesată poate declara apel împotriva prezentei hotărâri, printr-o cerere care se depune la Tribunalul Dâmbovi?a în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, 26.11.2020.
Hotarare 1787/2020 din 26.11.2020Amână pronun?area pentru data de 26.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2020Amână cauza pentru a se solicita relaţii de la unitatea de învăţământ angajatoare.
Incheiere de sedinta din 20.08.2020CONSTATĂ SUSPENDAREA DE DREPT A CAUZEI pe durata stării de urgenţă
Rezolutie din 07.05.2020Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 19.03.2020 la data de 14.05.2020 ora 12:00
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amana cauza avand in vedere Hotararea Adunării Generale nr. 1/2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020