Dosar 4265/62/2019 din 02.12.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS DIN 19654/3/2019 - DECLINAT


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4265/62/2019
Data dosar:
02.12.2019
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) DISJUNS DIN 19654/3/2019 - DECLINAT
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare. Respinge excepţia inadmisibilităţii. Admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu de instanţă şi în consecinţă: Respinge, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, în numele membrului său de sindicat Petcu Cristina, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române. Cu drept de recurs ce se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 27.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 958/2020 din 27.11.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 27.11.2020

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2020 la ora 10:00

    Complet: CC12
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 20.11.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 9:30

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    pentru ca partile să facă precizari

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 17.07.2020 la ora 9:45

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    amana cauza pentru a se preciza perioada pentru care se solicita sporul de fidelitate

    Incheiere de sedinta din 17.07.2020
  • Sedinta din data de 19.06.2020 la ora 11:10

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 19.06.2020
  • Sedinta din data de 22.05.2020 la ora 10:50

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    pentru ca reclamantul să arate data de la care solicită sporul de fidelitatea (pe ce perioadă îl solicită)

    Incheiere de sedinta din 22.05.2020
  • Sedinta din data de 03.04.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    În aplicarea Hotărârii nr. 192/12.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru Judecători şi în considerarea Hotărârii nr. 6/9.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus la Tribunalul Covasna, se preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 03 aprilie 2020 pentru data de 22 mai 2020, cu citarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 21.02.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    pentru administrarea unor probe suplimentare

    Incheiere de sedinta din 21.02.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 9:00

    Complet: CC12
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Covasna nr.1/29.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, în contextul modificărilor aduse Legii nr 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, instanţa amână judecarea cauzei la data de 21.02.2020

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD