D**** I*****
ReclamantS* I**** S* T** M***** F**** I************ D* R******** A*** T** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul D. I. (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta S.C. ISECO S.A. (cu datele de identificare). Obligă pârâta să elibereze în favoarea reclamantului o adeverinţă care să respecte prevederile art. 125-126 din Normele aprobate prin HG nr. 257/2011 cu privire la activitatea desfăşurată de către reclamant în grupă de muncă. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 19 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1466/2019 din 19.12.2019amană pronuntarea la 19.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019lipsă relatii
Incheiere de sedinta din 21.11.2019pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Admite exceptia necompetentei materiale functionale a completului CFc3 - civil de solutionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul D.I.(cu date pers.) în contradictoriu cu pârâta S.C. ISECO S.A. Tg. Mures(cu date de identificare) în favoarea Tribunalului Mure? – Complete specializate în litigii de muncă si asigurări sociale. Declină competen?ta materială func?ională de solutionare a cererii în favoarea Tribunalului Mure? – Complete specializate în litigii de muncă si asigurări sociale. Dispune trimiterea dosarului la arhiva instantei în vederea repartizării aleatorii, în conformitate cu prevederile art.111 din HCSM nr.1375/2015. Fără cale de atac. Pronuntată azi, 02.10.2019, în conditiile art.402 teza ultimă Cod de procedură civilă.
Incheiere finala dezinvestire din 02.10.2019