V*** V*******
InculpatÎn baza art. 234 c.pr.pen. rap. la art. 223 al. 1 şi al. 2 şi urm. c.pr.pen. şi la art. 202 al. 1 şi 3 c.pr.pen., Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi dispune prelungirea arestării preventive a inc. V*** V******* pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.04.2019 şi până la data de 18.05.2019, inclusiv. Respinge cererea de luare, faţă de inculpat, a arestului la domiciliu, cerere formulată prin apărător. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 313 lei reprezentând onorariul avocat din oficiu pentru inculpat – av. Constantin Carmen, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu de la 11 aprilie 2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 16/2019 din 11.04.2019