Dosar 4291/258/2019/a1 din 28.11.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4291/258/2019/a1
Data dosar:
28.11.2019
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2020 la ora 11:00

    Complet: C11
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 26.11.2019 în dosarul nr. 1482/278/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul F.Cs. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Cod penal. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 23 ianuarie 2020.

    Incheierefinalacamerapreliminara18/2020 din 23.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD