Dosar 4294/117/2019 din 09.12.2019

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4294/117/2019
Data dosar:
09.12.2019
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 7 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul H.-J.G., în contradictoriu cu pârâtul SC V. R.SRL, şi pe cale de consecinţă, Anulează Decizia de concediere nr. 1531/26.11.2019 emisă de pârât şi obligă pârâtul să repună reclamantul în situaţia anterioară, prin reîncadrarea pe postul şi drepturile avute anterior emiterii deciziei nr. 1531/2019. Obligă pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale pe perioada 26.11.2019 şi până la data repunerii sale în drepturi. Ia act de declaraţiile reprezentanţilor părţilor de solicitare a cheltuielilor pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., azi data de 13.03.2020.

    Hotarare 524/2020 din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 27.02.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 7 LM
  • Amână cauza

    Dispune amânarea pronunţării pentru data de 13.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD