P***** A*****
ReclamantP***** D*****
ReclamantP***** L***
PârâtSC.260/Admite cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată ulterior. Constată că reclamanţii au cumpărat de la pârâtă, încheindu-se antecontract de vânzare-cumpărare intitulat „ Chitanţă”, la data de 23 aprilie 2019, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din data de 11 decembrie 2019, cu preţul de 15.000 lei, achitat integral, imobilul situat pe raza comunei S…, compus din: casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu două dormitoare, bucătărie, baie, marchiză şi hol; anexă gospodărească construită din paiantă, acoperită cu ţiglă, cu un dormitor şi bucătărie; două magazii; suprafaţa de 504 mp teren, aferentă construcţiilor, amplasată în T 10, P 489, cu vecinătăţile: N – Săvoiu Ion, E – Bărzan Floarea, S – Mihai Gh., V – Dr. sat, conform titlului de proprietate nr.65-01442/28.02.1995 eliberat de Comisia judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi certificatul de moştenitor nr.616/03.12.1979 eliberat de Notariatul de Stat local Roşiorii de Vede, cu rezervarea de către pârâtă a dreptului de abitaţie viageră asupra casei de locuit. Prezenta sentinţă ţine loc de act autentic de vânzare. Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 04 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 260/2020 din 04.03.2020Amână judecata cauzei având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Roşiorii de Vede nr. 3 din 27 ianuarie 2020 privind suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020pentru ca recl să depună certificat de sarcini ptr construcţii şi a se repeta citarea pârâtei cu menţiunea prezebtării la interogatoriu ptr aşi preciza poziţia cu privire la obligaţia de întreţinere
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Pentru ca reclamanţii să-şi precizeze acţiunea şi să depună la dosar act adiţional la promisiunea de vânzare-cumpărare.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019