K***** I***** I********** R* S*
Apelant ReclamantN***** A***** M*****
Intimat PârâtÎn baza art.480 alin.2 C.proc.civ. admite apelul declarat de apelanta-reclamantă K***** I***** I********** R* S* în contradictoriu cu intimatul-pârât N***** A***** M*****, împotriva sentinţei civile nr.3308/14.08.2019 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, pe care o schimbă în parte numai în ceea ce priveşte capătul de cerere având drept obiect despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, în sensul că: Admite în parte capătul de cerere privind despăgubiri şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, despăgubiri reduse ca efect al aplicării prevederilor art.1541 lit.b C.civ. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi care nu contravin prezentei decizii. Obligă intimatul-pârât să plătească apelantei-reclamante suma de 100 lei cu titlu cheltuieli de judecată corespunzător pretenţiilor admise. Definitivă. Pronunţată astăzi, 20.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 494/2020 din 20.07.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Presedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.