P***** N******
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 100 şi art. 55 ind. 1 din Lg. 254/2013, modificată prin Legea 169/2017 admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul P***** N****** în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 7 ani, 549 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 135/2018 a Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. şi ped. de art.199 C.pen. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 218/2018, a Tribunalului Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 104 Cod penal. În baza art. 272 al.1 C.proc.pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Anitaş Solomon Octavia Georgiana. În baza art. 275 al.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Hotarare 471/2019 din 16.04.2019