A**** V***
CondamnatAdmite sesizarea formulată de Centrul Educativ Buziaş cu privire la majorul A.V. În baza art.516 al.2 C.p.p., raportat la art. 124 al. 4 lit. b C.p., dispune liberarea din centrul educativ a majorului A. V., de sub puterea sentinţei penale nr. 121/20.12.2018 emisă de Tribunalul Caraş Severin, în dosar nr.2270/115/2018, definitivă prin d.p. nr.80/28.01.2019 a Curţii de Apel Timişoara, prin care i s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 2 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. În baza art. 124 al. 5 C.p., rap. la art. 121 C.p., până la împlinirea duratei măsurii internării, respectiv până la data de 26.07.2019, majorul va respecta următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; b) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a judeţului Timiş; e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; În baza art. 121 al. 3 C.p., dispune ca supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă să se facă sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 124 al. 6 C.p., atrage atenţia majorului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse. Dispune liberarea majorului din Centrul Educativ Buziaş ca urmare a liberării anticipate, dacă acesta nu execută o altă măsură educativă privativă de libertate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 313 lei din fondul MJLC către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. În baza art.273 al.5 C.p.p., dispune plata sumei de 300 lei din fondurile MJLC special alocate către domnul G.A., reprezentând onorariu de traducător. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. În baza art.121 al.3 C.p., prezenta hotărâre se comunică SPT Timiş, în vederea supravegherii obligaţiilor impuse de instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2019.
Hotarare 167/2019 din 11.03.2019