A******** D* P********** L*********
ReclamantG**** M********
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta Asociaţia de Proprietari „Luceafărul”, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta Ghiţă Magdalena. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3034,48 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de între?inere aferente perioadei mai 2016 – iunie 2019, a sumei de 5304,34 lei reprezentând penalităţi de întârziere, aferente perioadei martie 2014 – iunie 2019, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere în continuare, până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei azi, 25.10.2019.
Hotarare 2097/2019 din 25.10.2019