P****** M****** V*****
InculpatF****** M*****
Persoana vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P****** M****** V*****, în stare de libertate, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) C.pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C.pen., sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Prahova. În temeiul art. 92 alin. (2) C. pen., termenul de supraveghere se va calcula de la data când prezenta hotărâre va rămâne definitivă. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei accesorii aplicate. În temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen., executarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pentru o perioadă de 1 an va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciului de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şoimari sau Bisericii Sf. Petru şi Pavel Şoimari, jud. Prahova, pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 94 alin. (2) C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune Prahova. În baza art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova. În temeiul art. 91 alin. (4) C.pen. şi 404 alin. (2) C.pr.pen., instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., conform cărora, în măsura în care, cu rea-credintă, nu respectă obligaţiile stabilite în sarcina sa, nu îndeplineşte obligaţiile civile sau nu prestează munca în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile ori săvârseste noi infracţiuni, se dispune revocarea suspendării şi executarea pedepsei închisorii de 1 an închisoare. În temeiul art. 397 alin. (1), art. 19, art. 20 alin. (1) şi (4). C.pr.pen., respinge cererea persoanei vătămate de constituire ca parte civilă, ca inadmisibilă. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (300 lei cheltuieli aferente fazei de urmărire penală şi 500 lei aferente camerei preliminare şi judecăţii). În baza art. 276 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de persoana vătămată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11.11.2020.
Hotarare 155/2020 din 11.11.2020Stabileşte dată a pronunţării la 11.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020eroare
Incheiere de sedinta din 07.10.2020fata de necesitatea citarii celorlalti martori incuviintati, dispune citarea acestora
Incheiere de sedinta din 07.10.2020imposibilitate prezentare avocat
Incheiere de sedinta din 02.09.2020În vederea administrarii probelor amana cauza la data de 02.09.2020.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020lipsă de procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 17.06.2020