B***** E*********** J************ A******* P*** O***** Ş***** Ş* R*** D** C******
PetentP*********** S**
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI ASOCIAŢI POPA OVIDIU ŞTEFAN şi ROŞU DAN CĂTĂLIN . Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 23/ex/2019, la cererea creditorului P*********** S** împotriva debitoarei IMMOBILIARE DANTE SRL, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 14362/12.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 28505/325/2018 şi încheierea civilă nr. 14362/20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 28505/325/2018/a1, având ca obiect ordonanţă de plată, în vederea realizării obligaţiei de plată a sumei de 13.072,88 lei reprezentând debit restant, ce se actualizează cu penalităţi de întârziere în valoare de 1%/zi începând cu data de 03.11.2018 până la data plăţii efective, 14.772 lei reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 1%/zi de întârziere calculate de la data de 12.07.2018 şi până la data de 02.11.2018 şi 1.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, prin toate mijloacele prevăzute de lege, prin executare silită mobiliară, imobiliară şi poprire. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 20.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 2002/2019 din 20.02.2019