D***** I********* S**
ReclamantI***** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta D***** I********* S** în contradictoriu cu pârâtul I***** L****. Obligă pârâtul la plata sumei de 20.500 lei către reclamantă, reprezentând comision contractual datorat, precum şi la penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere de la data vânzării imobilului, 08.10.2018, până la momentul plăţii efective şi integrale a debitului principal. Respinge cererea reconvenţională formulată în cauză de pârâtul reclamant reconvenţional I***** L**** în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional D***** I********* S**, având ca obiect nulitate clauze contractuale. Obligă pârâtul la 1930 lei cheltuieli de judecată reclamantei. Cu apel care se depune la Judecătoria Târgu Jiu în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 16.04.2019 la Judecătoria Tg.-Jiu.
Hotarare 2423/2019 din 16.04.2019În baza art. 200 alin. 2 C. proc. civ. şi art. 111 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr.1375/17.12.2015, dispune înaintarea dosarului nr. 436/318/2019, având ca obiect pretenţii, la compartimentul Registratură, în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2019.
Incheiere de sedinta din 21.01.2019