S******* C***** J******* D* U****** B*****
IntimatM***** K*****
ApelantRespinge cererea formulată de intimatul S******* C***** J******* D* U****** B***** privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 61/A/CC/7 mai 2019 a Tribunalului Covasna. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.01.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivului deciziei civile nr. 61/A/CC/7 mai 2019 a Tribunalului Covasna, în sensul că: În loc de greşit „Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Covasna” se trece corect „Definitivă”. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.01.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.01.2020Admite apelul formulat de apelantul M***** K*****, în contradictoriu cu intimatul S******* C***** J******* D* U****** B*****, împotriva sentinţei civile nr. 441/C/20.11.2018, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, pe care o schimbă în tot, după cum urmează: Respinge cererea formulată de reclamantul S******* C***** J******* D* U****** B***** în contradictoriu cu pârâtul M***** K*****. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată astăzi, 7 mai 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu61/2019 din 07.05.2019Amână pronunţarea la data de 7 mai 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019Amână pronunţarea la 23 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019