R******* F****** P******* C********** C****** I**** D******** P**** C***** C*********
ContestatorC*** J******** D* P***** D***
IntimatAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă intimata să emită o decizie de pensie, prin care să soluţioneze cererea de recalculare formulată de contestatorul Răducanu Florea, înregistrată sub nr. 10276/22.02.2019. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 16.10.2019. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefă instanţei.
Hotarare 2750/2019 din 16.10.2019Disjunge cauza în ce priveşte pe contestatorii Petrescu Constantin, Crăciun Ilie, Dădulescu Paul şi Corîci Constantin, formându-se câte un dosar separat pentru fiecare din aceştia, având ca obiect "recalculare pensie", cu termen de judecată la data de 11.11.2019, CM6. ora 9.30. pentru când sc vor cita părţile, reclamanţii cu menţiunea de a depune în copie conform cu originalul, în 2 exemplare, cererile de recalculare pensie, adresate intimatei Casa Judeţeană de Pensii Dolj . Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauza de faţă, privind pe reclamantul Răducanu Florea, la data de 16.10.2019. Pronunţată azi. 14. 10.2019. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2019