O***** O******
ReclamantS**** B***
PârâtN**** M********
PârâtA***** M**** M*****
PârâtC***** A**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi ulterior precizată, pentru prestaţie tabulară şi partaj (petitele 7 şi 8 din cererea iniţială). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iulie 2020.
Hotarare 1147/2020 din 20.07.2020suspendat de drept, conform Hotărârii nr. 25/25.03.2020, pentru actualizarea Hotărârii nr. 24/19 martie 2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj, coroborat cu Decretul Preşedintelui României nr. 195 din data de 16.03.2020.
pentru ca partea reclamantă să depună la dosar dovada parcurgerii procedurii instituite de prevederile Legii nr. 17/2014
Incheiere de sedinta din 17.02.2020În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă suspendă soluţionarea dosarului, până la soluţionarea, în mod definitiv, a dosarului nr. 5506/328/2018 al Judecătoriei Turda. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei. Calea de atac se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2019.
Incheiere suspendare din 21.01.2019