K***** I***** I********** R* S*
ApelantK**** S******
IntimatConstată perimat apelul declarat de apelanta K I I RO S.A., în contradictoriu cu intimatul K S împotriva sentin?ei civile nr. 7358/2019 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 4394/211/2019, pe care o menţine în întregime. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19 aprilie 2021.
Hotarare 543/2021 din 19.04.2021Suspendat în baza art. 242 Cod Procedură Civilă.
Incheiere suspendare din 02.12.2019