D*** I*** D****
Apelant InculpatC******** R**** M****
Apelant InculpatB*** I*** S*****
Apelant InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Apelant Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă ANAF prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei penale nr. 24/P/2019 din 18.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii D*** I*** D****, C******** R**** M**** şi B*** I*** S***** împotriva Sentinţei penale nr. 24/P/2019 din 18.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor. Desfiinţează hotărârea atacată şi rejudecând cauza: I. Cu privire la inculpatul D*** I*** D**** Înlătură dispoziţiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 luni închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1968 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 74 alin. 1 lit. b raportat la art. 76alin. 1 lit. d Cod penal din 1968, cu reţinerea dispoziţiilor art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. h Cod procedură penală şi art. 10 alin. 1 teza finală din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 91 lit. c Cod penal din 1968, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D*** I*** D**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi aplică acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei. II. Cu privire la inculpatul C******** R**** M**** Înlătură dispoziţiile privind condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1968 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 74 alin. 1 lit. b raportat la art. 76alin. 1 lit. d Cod penal din 1968, cu reţinerea dispoziţiilor art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. h Cod procedură penală şi art. 10 alin. 1 teza finală din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 91 lit. c Cod penal din 1968, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D*** I*** D**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi aplică acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei. III. Cu privire la inculpatul B*** I*** S***** Descontopeşte pedeapsa de 10 luni închisoare în pedepsele individuale de - 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 44/P/13.03.2017 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 588/A/13.10.2017 a Curţii de Apel Oradea, - 9 luni închisoare şi pedeapsa accesorie constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1968 aplicate în cauză, - înlătură sporul de 1 lună închisoare. Înlătură dispoziţia de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 44/P/13.03.2017 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 588/A/13.10.2017 a Curţii de Apel Oradea. Înlătură dispoziţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 9 luni închisoare şi pedeapsa accesorie constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1968 aplicate în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 26 Cod penal din 1968 raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 74 alin. 1 lit. b raportat la art. 76alin. 1 lit. d Cod penal din 1968, cu reţinerea dispoziţiilor art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. 1 lit. h Cod procedură penală şi art. 10 alin. 1 teza finală din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 91 lit. c Cod penal din 1968, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D*** I*** D**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi aplică acestuia o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă partea civilă ANAF prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor inculpaţilor D*** I*** D****, C******** R**** M**** şi B*** I*** S***** rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.06.2019.
Hotarare 354/2019 din 14.06.2019Amână pronun?area hotărârii pentru data de 14 iunie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2019Repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată pentru data de 05.06.2019 în vederea solicitării certificatelor de cazier judiciar ale inculpaţilor, respectiv în vedere emiterii unei adrese către P******** D* P* L**** T********* B****
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Amână pronun?area hotărârii pentru data de 29 mai 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2019Cerere de amânare apărătorul ales pentru pregătirea apărării şi inculpatul apelant B.I.S. faţă de lipsa apărătorului său ales aflat în imposibilitatea de a se prezenta
Incheiere de sedinta din 24.04.2019