D**** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** C***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta D M, în contradictoriu cu pârâta C J DE P C – C P A LEGII NR. 189/2000. Anulează hotărârea nr.45701 emisă de pârâtă la data de 19.11.2019. Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantului începând cu data de 01.05.2019, drepturile aferente calităţii de refugiat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada septembrie 1940 – martie 1945. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.09.2020.
Hotarare 1684/2020 din 14.09.2020Amână pronunţarea pentru data de 14.09.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2020pentru audierea martorilor
Incheiere de sedinta din 29.07.2020pentru a se reveni cu adresa catre parata.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 şi art 3 din ordinul n 54/2020 al Curţii de Apel Cluj, constată suspendarea de drept a prezentei cauze pe durata stării de urgenţă, urmând a fi repusă pe rol din oficiu la încetarea stării de urgenţă.
Amână cauza pentru a se emite adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020