S***** M****
InculpatI.În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul S***** M****, la pedeapsa de un an şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). II.În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). III.În temeiul art. 38 alin. (1) şi (2) din Codul penal, constată că pedepsele menţionate la pct. I. şi II. au fost dispuse pentru infracţiuni concurente. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopeşte cele două pedepse principale(pct. I. şi II.) prin aplicarea celei mai grele, de un an şi 6 luni de închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime(1/3) din totalul celorlalte(un an şi 6 luni de închisoare), respectiv 6 luni de închisoare, în final ajungându-se la pedeapsa rezultantă de 2 ani de închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În temeiul art. 45 alin. (5) din Codul penal, rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 32 alin. (4) din Legea 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. (2) din Codul penal, supravegherea executării acestei obligaţii se va face de Serviciul de Probaţiune Mureş. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe timp de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii va fi executată în cadrul Primăriei Comunei Cheţani sau în cadrul Primăriei Municipiului Luduş, conform deciziei consilierului de probaţiune, dispusă în baza art. 51 alin. (1) rap. la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013. În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (4) din Codul penal, respectiv asupra faptului că, pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, sau săvârşirea unei noi infracţiuni, va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 de lei în cursul urmăririi penale şi suma de 800 de lei în cursul camerei preliminare şi al judecăţii. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.
Hotarare 61/2021 din 20.01.2021Amână cauza faţă de solicitarea formulată de inculpat în acest sens, precum şi faţă de lipsa martorului de la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Amână judecarea cauzei faţă de lipsa inculpatului de la acest termen de judecată, precum şi în vederea emiterii unor mandate de aducere atât în ceea ce îl priveşte pe acesta, cât şi pe martorul Coasă Gavril.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Amână cauza în vederea efectuării unor verificări în baza de date DEPABD în ceea ce îl priveşte pe martorul Coasă Gavril, precum şi în vederea emiterii unui mandat de aducere pentru martora Vancea Emilia.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Amână cauza în vederea administrării probelor încuviinţate în cauză.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Amână cauza faţă de lipsa inculpatului de la prezentul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Amână cauza fată de neîndeplinirea în mod legal a procedurii de citare cu inculpatul S***** M****, precum şi fată de lipsa acestuia la termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Suspendat de drept potrivit Decretului nr. 195/2020 emis de Presedintele României.
Pentru a da posibilitate inculpatului să î?i angajeze un apărător ales.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2/2020 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud, amână cauza la data de 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020