Z******** A***** G*****
InculpatÎn baza art.485 alin.(1) lit.a) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni şi inculpatul Z******** A***** G***** (cu date), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permisul anulat, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C.pen., obiect al cauzei penale nr.1374/P/2018. În baza art. 335 alin. (2) C.pen cu aplic. art. 480 alin. (4) Cod proc. penală raportat la art. 61 C.pen., stabileşte pedeapsa de 170 zile amendă, cu un cuantum de 30 lei-zi de amendă, rezultând un total de 5100 lei, în sarcina inculpatului Z******** A***** G***** (cu date), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permisul anulat, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C.pen În temeiul art. 63 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neplăţii, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii, în sensul înlocuirii amenzii cu închisoarea. În baza art. 559 C.proc pen atrage atenţia inculpatului asupra obligaţiei de a depune, la judecătorul delegat cu executarea, recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22.10.2019.
Hotarare 312/2019 din 22.10.2019Amână pronunţarea la data de 22 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2019