S********* S*********** D** I********* T****
Recurent ReclamantC******* T***** D****** R**** T****
Intimat PârâtI************ S***** J******* C***
Intimat PârâtM********* E********* C********** T********** S* S********
IntimatC******** L**** T****
Intimat PârâtAdmite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE (fost MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE), INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN CLUJ, PRIMARUL MUN. TURDA, CONSILIUL LOCAL AL MUN. TURDA şi respinge acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT TURDA ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală. Admite în parte, acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT TURDA în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL EMIL NEGRUŢIU TURDA ( FOST COLEGIUL TEHNIC DR. IOAN RAŢIU TURDA), în consecinţă: Obligă pârâtul-unitate de învăţământ, în calitate de angajator, la plata premiului în valoare de 15% din suma salariilor de bază primite în perioada iunie 2008 – mai 2009, actualizat în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data efectivă a plăţii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 iulie 2019.
Hotarare 1677/2019 din 09.07.2019Amână pronunţarea pentru data de 09.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2019în vederea citării pârâtului Colegiul Emil Negruţi şi epntru comunicarea Notelor scrise.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019