S* R** & R** S*
ReclamantM**** E****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.76 din data de 15.07.2020 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 4440/317/2019, în sensul că se menţiona în mod corect numele şi prenumele pârâtei ca fiind „M**** E****” , în loc de „Marin Elena” , cum în mod eronat s-a consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Pronunţată astăzi, 04.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.11.2020Admite cererea. Obligă pârâtul la plata sumei de 436,40 lei reprezentând debit principal, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei scadente şi neplătite de la data scadenţei şi până la data plăţii efective de către debitor. Obligă pârâtul la plata sumei de 340,33 lei, cu titlu de justă despăgubire, conform art. 5.5.2. din contract. Obligă pârâtul la plata sumei de 385 lei, reprezentând clauză penală, conform art. 5.5.1. din contract. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Pronunţată astăzi 15.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu76/2020 din 15.07.2020