R******* P***** M****** C******
ApelantI************ D* P****** J******* V*****
IntimatAdmite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petent. Anulează, în parte, procesul-verbal de contravenţie contestat, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de 120 alin.1 lit. h şi i din H.G. nr. 1391/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi sancţionată prin dispoziţiile art. 102 alin.3, lit. e , din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi înlătură sancţiunea principală, a amenzii în cuantum de 580 lei, precum şi cea complementară, a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, aplicate pentru săvârşirea acesteia. Menţine, în rest, procesul verbal de contravenţie contestat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03 decembrie 2020.
Hotarare 948/2020 din 03.12.2020pentru a se cita martorul şi a se emite mandat de aducere a acestuia
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Urmează a se efectua din oficiu verificări la DEPABD pentru a identifica noua adresă a martorului Militaru Constantin Irinel şi, în vederea realizării procedurii de citare cu martorul, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 23.07.2020În vederea administrării probei cu martorii Georgescu Traian şi Militaru Constantin Irinel, precum şi pentru a se emite adresă către SDN Rm. Vâlcea, amână cauza la data de 23 iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept, în baza art.42 alin.6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului-petent, justificată prin imposibilitatea de prezentare în vederea susţinerii cauzei, amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Având în vedere forma de protest adoptată potrivit Hotărârii A.G. nr. 2/21.01.2020, amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020