F***** O*****
InculpatF**** A*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov prin referatul din 22.11.2019 din dosarul de urmărire penală nr. 369/P/2019. Prelungeşte, pentru o durată de 30 de zile, începând cu 01.12.2019 –şi până la 30.12.2019 inclusiv, măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii: - F***** O***** – , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”omor” prev. de art.188 alin.1 Cod penal cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal. - F**** A***** – cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”omor” prev. de art.188 alin.1 Cod penal. În baza art.275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.11.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 148/2019 din 25.11.2019Termen preschimbat