U******* A************ T********** C***** S***** R*********** P*** P*****
ReclamantM**** M***** C*****
PârâtR O M Â N I A JUDECĂTORIA AIUD JUDEŢUL ALBA DOSAR NR. 4457/175/2019 M I N U T Ă Admite sesizarea formulată de petentul Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stremţ, prin reprezentant, primar Popa Traian Ştefan, în contradictoriu cu intimatul M**** M***** C*****, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria JO, nr. 0658253/28.04.2014 încheiat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, în cuantum de 200 lei, cu sancţiunea prestării unei munci în folosul comunităţii pe o durată de 8 ore care se va executa pe raza unităţii administrativ-teritoriale a comunei Stremţ. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Aiud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 12.03.2020. Preşedinte,
Hotarare 294/2020 din 12.03.2020Amânată cauza în baza Hotărârii nr. 2/23.01.2020 a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020