R** & R** S*
ReclamantR******* B********
PârâtA** U***** C******* C****** A* P***** R******* B********
CuratorAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamantul RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta REZMUVES BRIGITTA. Obligă pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 210,48 lei, reprezentând contravaloare facturi, precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei înscrise pe factură, până la data achitării integrale a debitului restant. Obligă pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 1092 lei, reprezentând justa despăgubire, precum şi suma de 870,17 lei, reprezentând contravaloare activare serviciu şi utilizare reţea. Obligă pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, din care suma de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi suma de 300 lei, reprezentând onorariu curator special. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată astăzi, 24.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1555/2019 din 24.06.2019lipsa procedura parat
Incheiere de sedinta din 20.05.2019lipsa procedura cu pârâta; achitare onorariu curator
Incheiere de sedinta din 06.05.2019