S***** N******
ReclamantS***** N****** r****** c*********** d* a** P**** E*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant, prin care solicită înlocuirea expertului. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2023, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2022
Incheiere de sedinta din 29.09.2022PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul reclamantului, prin care solicită înlocuirea expertului numit în cauză. Admite cererea formulată de expertul cauzei, prin care solicită amânarea cauzei pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză şi pe cale de consecinţă, revine cu adresă către acesta în vederea întocmirii şi depunerii lucrării. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului, prin care solicită încuviinţarea unui expert consilier în persoana d-nei expert Trandaş Lucia. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2022.
Incheiere de sedinta din 05.05.2022PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de expertul cauzei, prin care solicită amânarea cauzei pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Admite cererea formulată de reclamant, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2022, pentru când se citează reclamantul, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Încuviinţează cererile de amânare a cauzei pentru depunerea raportului de expertiză, formulate de către expertul contabil Burlacu Adi Maria şi de către reclamant. Se revine cu adresă către expertul contabil Burlacu Adi Maria cu solicitarea de a efectua şi a depune la dosar cu respectarea disp. art. 335-336 Cpc, raportul de expertiză contabilă. Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2021, în vederea administrării probei cu expertiză. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 aprilie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021Ia act de solicitarea reclamantului de judecare a cauzei în lipsa sa, la acest termen de judecată. Încuviinţează proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant şi dispune efectuarea unui raport de expertiză contabilă, ţinând cont de obiectivele indicate în cererea depusă la dosar, la data de 09.12.2020, astfel: - expertul să determine punctajul mediu anual, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 32 de ani şi 4 luni şi o vârstă standard de pensionare de 63 de ani şi 8 luni; - expertul să stabilească punctajul suplimentar al drepturilor de pensie ale reclamantului prin luarea în considerare a perioadei 01.10.1984 – 01.01.1987, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, precum şi a perioadei 01.04.1970 – 02.11.1983 şi 02.01.1987 – 01.03.1987, lucrate în grupa a II-a de muncă; - având în vedere primele două obiective, expertul să stabilească punctajul mediu anual de care ar trebui să beneficieze reclamantul. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe dna. Burlacu Adi Maria. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 800 lei, în sarcina reclamantului. Se emite adresă reclamantului pentru a i se comunica încuviinţarea, de către instanţă, a probei cu expertiză contabilă şi a i se pune în vedere să depună la dosar, în original, dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2021. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020În baza art. 400 C.pr.civ. dispune repunerea pe rol a cauzei, pentru punerea în discuţie a necesităţii administrării probei cu expertiză contabilă, în vederea verificării acordării de către pârâtă a creşterilor punctajelor anuale aferente perioadelor lucrate de reclamant în grupe superioare de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile. Stabileşte termen de judecată la data de 10.12.2020, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 2.11.2020.
Incheiere de sedinta din 02.11.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 02.11.2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 29.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 29 octombrie 2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 15.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 15 octombrie 2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 08.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 8 octombrie 2020, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ.. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 01.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020Califică cererea depusă de reclamant la data de 16.01.2020, intitulată „Completare”, ca fiind o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată. Se emite adresă către reclamant pentru a indica expres perioadele în care a desfăşurat activitate în grupele I şi II de muncă, anterior datei de 01.04.2001 şi, în raport de care, solicită majorarea punctajelor realizate. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi prin acţiune, respectiv prin întâmpinare. Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză contabilă, solicitată de reclamant prin completarea la acţiune. Se emite adresă către pârâtă pentru a depune la dosar copii certificate de pe decizia de pensie şi de pe buletinul de calcul aferent, prin care s-au recalculat drepturile de pensie ale reclamantului în conformitate cu disp. art. 169 din Legea nr. 263/2010, recalculare la care face referire în adresa nr. 67046/41062 emisă către reclamant la 20.01.2020. Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2020. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Amâna cauza la data de 18.06.2020. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amâna cauza la data de 12.03.2020, pentru când se citează pârâta cu copie cerere completatoare a acţiunii. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Ianuarie 2020, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020