K***** I***** I********** R* S***
ReclamantN******* Ş*****
PârâtDosar nr. 4481/324/2019 HOT. Admite în parte cererea având ca obiect cerere de valoare redusa, formulată de reclamant-creditor K***** I***** I********** R* S*** cu sediul în Bucureşti str. Învingătorilor, nr. 24 et. 6, Sector 3, în contradictoriu cu pârât-debitor SN , CNP ***, cu domiciliul în comuna ***, judeţul Galaţi. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 302,61 lei, reprezentând contravaloare servicii, sumă la care se va calcula dobânda legală, de la data scadenţei fiecărei facturi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor solicitate de reclamantă, ca nefondate. Obligă pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise). Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tecuci, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.11.2019. Preşedinte,
Hotarare 2453/2019 din 28.11.2019Pentru ca părtile sa depună la dosar concluzii scrise, amână pronuntarea la data de 28 noiembrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019