G**** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, alin.2 ?i alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul GM la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.1 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.06.2020.
Hotarare 59/2020 din 15.06.2020TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 15.06.2020 PRIN REZOLUŢIA DIN 18.05.2020.
Constată intervenită de drept suspendarea cauzei penale privind pe inculpatul GM. După încetarea stării de urgenţă se va relua judecata cauzei, din oficiu, urmând a fi citate părţile pentru termenul de judecată ce se va acorda. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.05.2020.
Incheiere de sedinta din 13.05.2020PRESCHIMBAT TERMEN LA DATA DE 13.05.2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 18.03.2020 la data de 13.05.2020, ora 9:00, pentru când părţile vor fi citate şi se va reveni cu adrese, respectiv mandate de aducere, acolo unde este cazul.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020