M****** M****
InculpatR*** A***** G*******
InculpatL** C****** I****
InculpatAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de instanţă din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei nr.257/25.03.2020 în sensul men?ionării corecte a perioadei deducerii reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 19.09.2020 la 25.03.2020 în loc de 18.09.2020 la 25.03.2020 cum din eroare s-a menţionat Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţata în şedinţă publică la 03.04.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.04.2020I. În baza art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 396 alin.10 NCPP, condamnă pe inculpatul M****** M****, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru trafic de droguri de risc. În baza art. 91 NCP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului M****** M****, pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 92 NCP. Conform art. 93 al.1 NCP, inculpatul este obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligaţii: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 al.2 lit.b NCP, inculpatul M****** M**** este obligat să frecventeze, pe durata termenului de supraveghere, un program reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 al.3 NCP, inculpatul M****** M****, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, conform posibilităţilor concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. Potrivit art. 404 al.2 NCPP instanţa stabileşte cele 2 entităţi dintre care Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa va alege concret pe cea în cadrul căreia se va presta munca neremunerată, respectiv Primăria Voineşti sau Primăria Târgovişte. Conform art. 96 NCP, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.67 al.2 NCP rap. la art.2 al.1 din legea nr.143/2000 interzice inculpatului M****** M**** exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a şi b NCP pentru o durată de 3 ani. Stabileşte ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a şi b NCP, pedeapsă pe care o suspendă sub supraveghere în condiţiile aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art.91 şi urm. NCP. În baza dispoziţiilor art. 72 NCP, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la 18.09.2019 până la 25.03.2020. În baza art.241 al.1 ind.2 NCPP constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din 11.11.2019 şi menţinută până în prezent. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M****** M****. II. În baza art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 396 alin.10 NCPP, condamnă pe inculpatul R*** A***** G*******, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru trafic de droguri de risc. În baza art. 91 NCP, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului R*** A***** G*******, pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 92 NCP. Conform art. 93 al.1 NCP, inculpatul este obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligaţii: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 al.2 lit.b NCP, inculpatul R*** A***** G*******, este obligat să frecventeze, pe durata termenului de supraveghere, un program reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Conform art. 93 al.3 NCP, inculpatul R*** A***** G******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, conform posibilităţilor concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. Potrivit art. 404 al.2 NCPP instanţa stabileşte cele 2 entităţi dintre care Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa va alege concret pe cea în cadrul căreia se va presta munca neremunerată, respectiv Primăria Voineşti sau Primăria Târgovişte. Conform art. 96 NCP, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.67 al.2 NCP rap. la art.2 al.1 din legea nr.143/2000 interzice inculpatului R*** A***** G******* exercitarea drepturilor prev. de art.66 lit.a şi b NCP pentru o durată de 3 ani. Stabileşte ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit.a şi b NCP, pedeapsă pe care o suspendă sub supraveghere în condiţiile aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art.91 şi urm. NCP. În baza dispoziţiilor art. 72 NCP, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la 27.09.2019 până la 25.03.2020. În baza art.241 al.1 ind.2 NCPP constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din 11.11.2019 şi menţinută până în prezent. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul R*** A***** G*******. III. În baza art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 396 alin.10 NCPP, stabileşte pedeapsa amenzii în cuantum de 3000 de lei (100 de zile amendă cu 30 de lei pentru fiecare zi-amendă), pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu pentru inculpatul L** C****** I****. În baza art.96 al.4 NCP revoca beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare prin s.p. nr.126 din 15.05.2019 în dosarul nr.608/315/2019 de Judecătoria Târgovi?te, rămasă definitivă prin neapelare la 29.05.2019. În temeiul art.96 al.5 NCPP rap. la art.44 al.2 NCP rap. la art.39 al.1 lit.d NCPP dă spre executarea pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin s.p. nr.126 din 15.05.2019 în dosarul nr.608/315/2019 de Judecătoria Târgovi?te, rămasă definitivă prin neapelare la 29.05.2019 la care se adaugă pedeapsa amenzii penale de 3000 de lei stabilită prin prezenta. În baza art. 112 al.1 lit.a şi b NCP şi a art.16 al.1 din Legea nr.143/2000, confiscă de la inculpaţi cantităţile de droguri şi bunuri rămase după efectuarea analizelor de laborator şi depuse la Camera de Corpuri Delicte şi Droguri din cadrul IGPR – Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, respectiv de la inculpatul M****** M****: 1.234, 6 grame cannabis (5 plante de cannabis); 2.100 grame cannabis (17 plante cannabis); 0,76 grame cannabis; 7,5 grame cannabis (contraprobă); 5,97 grame cannabis (contraprobă); 53,4 grame cannabis (contraprobă o plantă de cannabis); 122 grame cannabis (contraprobă o plantă de cannabis); 1 grinder metalic în care s-a pus în evidenţă THC; un foarfece pe care s-a pus în evidenţă THC; 5 ghivece din material plastic; Mănu?i de grădinărit; Cu?it; Macetă; Foarfecă de grădinărit; un tricou purtat marca Nike; de la inculpatul Radu Andrei-Georgian: 1.295,8 grame cannabis (5 plante de cannabis); 46,66 grame cannabis (o plantă de cannabis); 1,12 grame cannabis; 10,83 grame cannabis; 2 forfecu?e metalice pe care s-a pus în evidenţă THC; 1 Lampă cu UV din material plastic culoare roz cu trei becuri; precum şi de la inculpatul Lia Ciprian-Ionuţ: 2 grindere pe care s-a pus în evidenţă THC. Conform art. 274 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii M****** M****, R*** A***** G******* şi L** C****** I**** să achite cheltuielile judiciare avansate de către statul român, respectiv în cuantum de 4.200 lei pentru fiecare dintre inculpaţii M****** M**** şi R*** A***** G*******, din care câte 4.000 lei reprezintă cheltuielile stabilite prin rechizitoriu şi câte 200 de lei cheltuieli aferente camerei preliminare şi fazei de judecată, şi în cuantum de 2100 de lei pentru inculpatul L** C****** I**** din care 2000 de lei cheltuieli stabilite prin rechizitoriu, iar suma de 100 lei cheltuieli din cursul camerei preliminare, respectiv al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2020.
Hotarare 257/2020 din 25.03.2020pentru depunerea inscrisurilor in circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 05.03.2020În baza art.362 alin.2 NCPP rap.la art.208 alin.2 NCPP menţine măsura arestului la domiciliu dispusă fata de inculpaţii M****** M****, şi R*** A***** G*******, prin încheierea din 11.11.2019 a Tribunalului Dâmboviţa. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina inculpaţilor prin încheierea din 11.11.2019 mai sus menţionată. Menţine permisiunea ca inculpatul M****** M**** să părăsească domiciliul în zilele lucrătoare de luni până vineri în intervalele orare 7.50 - 08.05 respectiv 12.55 - 13.10 pentru deplasarea minorului Mănescu Albert Mihai la Grădiniţa cu Program Normal Voineşti respectiv de la aceasta la domiciliu, admisă prin încheierea din 29.01.2020. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.02.2020. Asupra fondului Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2020, ora 9.30, pentru când se vor cita inculpaţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.02.2020.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020