D******* G******* D* P****** A M*********** B********
PârâtS********* N******* A* P*********** Ş* V******** "*** L***
ReclamantAdmite în parte cererea având ca obiect,, litigi privind funcţionarii publici,, formulată de reclamantul Sindicatul Naţional Al Poliţiştilor Şi Vameşilor "Pro Lex,, în numele şi pentru membrii săi, cu sediul în Bucureşti, str.Mendeleev nr.3-38, camera 86, sector 1 Bucureşti în contradictoriu cu pârâta D******* G******* D* P****** A M*********** B********, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr.19, Sector 3. Obligă pârâta să plătească fiecărui membru de sindicat din Tabelul anexat de reclamant diferenţa de salariu reprezentând premiul anual, începând cu data de 01.10.2015 până la includera acestuia în salariu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzilor legale aferente de la data de 01.10.2015 până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.proc.civ., azi, 10.09.2020
Hotarare 872/2020 din 10.09.2020amana pronuntarea la data de 10.09.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2020Preschimba din oficiu termenul de judecata din 8.07.2020, la data de 3.09.2020, ora 10:30. Pronuntata in sedinta publică azi, 10.06.2020.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020REZOLUŢIE 28.04.2020 În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020, Capitolul V – Domeniul justiţie, raportat la Hotărârea nr. 257/17.03.2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploie?ti, tribunalul constată suspendată de plin drept judecarea prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. Preşedinte, Năstăsoiu Nelu Executorie de drept. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare, declaratia de recurs urmand a fi depusa, sub sanctiunea nulitatii, la Tribunalul Prahova. Capetele de cerere principale, privind anularea deciziei nr.18/30 ian. 2020, emisa de parata A.J.P.I.S.- PH si obligarea intimatei la emiterea unei decizii de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la decizia 15/23 ian. 2019, raman suspendate de drept, conform dispozitiilor art. 42, al. 6 din Decretul Presedintelui Romaniei, nr. 195/2020. Pronuntata in sedinta publica din data de 28.04.2020, solutia urmand a fi pusa la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei.
Rezolutie din 28.04.2020pentru asigurarea continuităţii completului de judecată şi respectării principiului repartizării aleatorii a cauzelor , se va amâna judecarea cauzei .
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Hotărâre de suspendare nr. 3/22.01.2020
Incheiere de sedinta din 29.01.2020pentru ca părţile să răspundă solicitării instanţei
Incheiere de sedinta din 06.12.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Ursachi Ionela Carmen. Trimite dosarul spre repartizare aleatorie persoanei desemnate în acest sens. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2019.
Incheiere abtinere din 04.11.2019