P******** J******** M****
ReclamantC******** L**** M********* S*********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul P.J.M., în contradictoriu cu pârâtul C.L. M.S. Constată nelegalitatea art. 2 din Hotărârii nr. 142/28.06.2018 emisă de pârât, pe care o anulează în parte, sub acest aspect. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Târgu Mure?. Pronunţată în condi?iile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 23.04.2019.
Hotarare 192/2019 din 23.04.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise,va dispune amânarea pronunţării la data de 23 aprilie 2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019-acordarea unui termen de judecată în vederea comunicării unui exemplar de pe înscrisurile depuse reclamantului.
Incheiere de sedinta din 18.03.2019