S********** V******
ReclamantC***** E******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta C.E.şi îndreaptă eroarea materială din dispozitivul Sentinţei nr. 633/05.06.2018 pronunţată în dosarul nr. 4514/102/2017, astfel: În minuta şi dispozitivul sentinţei, alin. 2 va avea următorul cuprins : „Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1279/2017 şi anulează în parte Decizia de impunere nr. 1754/15.03.2017 emise de pârâtă, respectiv pentru suma de 252 lei, reprezentând rezonare pe anii 2010-2013 şi majorări de întârziere în sumă de 169,5 lei.” Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 aprilie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 04.04.2019