O**** A**********
ReclamantU******* A************ T********** C***** L**** B*******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reghin. Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de către, reclamanta Oancea Alexandrina, prin mandatar Cif Alexandru, în contradictoriu cu UAT Comuna Lunca Bradului, având ca obiect constatare nulitate act , în favoarea Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac. Pronunţarea hotărârii s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 28.07.2020.
Hotarare 566/2020 din 28.07.2020amână pronunţarea la data de 28.07.2020, moment la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020„suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură”,
- pune în vedere numitului Cif Alexandru să facă dovada calităţii de reprezentant al reclamantei, respectiv să depună la dosar o procură judiciară de reprezentare a reclamantei pentru prezenta cauză, - citarea reclamantei.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020