V***** I**** C****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C.proc.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabileşte pentru inculpatul V. I. C. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat prev.de art. 334 alin. (1) C.pen. (fapta din data de 05.09.2018) În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. rap. la art. 83 C.pen. stabileşte pentru inculpatul V. I. C. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 334 alin. (2) C.pen. (fapta din data de 05.09.2018) Constată că faptele care fac obiectul prezentului dosar sunt săvârşite în stare de concurs ideal. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, aplică pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 3 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Vancea Ionuţ Călin trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sălaj. În temeiul art. 85 alin. (2), lit. b) C. pen., impune inculpatului V. I. C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău sau în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău pe o perioadă de 60 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 86 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2), lit. b) C. pen. se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Sălaj. Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc. Pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 C.proc.pen. şi art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă pe inculpatul V. I. C. la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05.02.2020.
Hotarare 34/2020 din 05.02.2020