M**** D*** C*********
PetentI************ J******* D* P****** B****
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 731/29.07.2020, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. 4560/287/2019, în sensul că data pronun?ării a avut loc în data de 29.07.2020 şi nu în data de 17.07.2020, astfel cum din eroare s-a consemnat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Păstrează neschimbate celelalte menţiuni ale Sentinţei civile nr. 731/29.07.2020, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. 4560/287/2019. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Data în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 31.08.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.08.2020Respinge excep?ia nulită?ii, invocată de petent, ca neîntemeiată. Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contraven?ională, a?a cum a fost precizată, formulată de petentul M**** D*** C*********, în contradictoriu cu intimatul I************ J******* D* P****** B****, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PBZX nr. 266657 din data de 16.11.2019, pe care îl menţine ca legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Sărat. Pronuntata azi, 17.07.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 731/2020 din 29.07.2020Amână pronunţarea la data de 29.07.2020 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.07.2020Amână pronunţarea la data de 17.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2020Având în vedere prevederile Decretul nr. 240 al Preşedintelui României, publicat în M.O. nr. 311 din data de 14.04.2020, respectiv art. 63 alin. 11, constată că această cauză nu intră în dispoziţiile alin. 1, nefiind o cauză de urgenţă deosebită, Hotărârea nr. 8/18.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Hotărârea nr. 9/25.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, Hotărârea nr.10/27.03.2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti ?i Hotărârea nr.11/23.04.2020, constată intervenită suspendarea de drept potrivit acestui decret, urmând ca după încetarea stării de urgenţă să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părţilor.
Rezolutie din 29.04.2020Amână cauza la data de 29.04.2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020