Dosar 4569/271/2019 din 18.03.2019

sechestru asigurător


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4569/271/2019
Data dosar:
18.03.2019
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
sechestru asigurător
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2019 la ora 12:00

    Complet: C8 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de petenta-creditoare SC PRODCOM DORELA SRL, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC D****** S**, şi, în consecinţă: Dispune înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale intimatei-debitoare SC D****** S**, până la concurenţa sumei de 46524 lei. Obligă petenta-creditoare ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, să depună, în original, recipisa de consemnare a unei cauţiuni în cuantum de 2000 lei, sub sancţiunea desfiinţării de drept a sechestrului asigurător. Cauţiunea mai sus arătată se va depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituţie de credit care efectuează astfel de operaţiuni, pe numele creditoarei, la dispoziţia instanţei, iar recipisa de consemnare a cauţiunii, respectiv chitanţa de plată a acesteia, se vor depune în original la grefa instanţei şi în copie certificată pentru conformitate cu originalul la prezentul dosar, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri către creditoare. Fără cheltuieli de judecată. Prezenta încheiere se va comunica de îndată creditoarei, de către instanţă, şi debitoarei, de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Executorie. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 martie 2019.

    Hotararecameraconsiliu656/2019 din 21.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD