B***** E*********** J************ A******* A*******
PetentB**** C********* R***** S*
CreditorS****** A**** G*******
DebitorAdmite în parte cererea. Încuviinţează executarea silită a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 15CC din data de 06.03.2007, modificat şi completat prin actul adiţional nr. 1/03.06.2007, prin toate formele permise de lege, până la realizarea creanţei în sumă de 12.858,44 lei, reprezentând credit curent şi credit restant, care se va actualiza cu dobânzile şi comisioanele calculate conform titlului executoriu până la data achitării efective a creanţei, precum şi până la realizarea cheltuielilor de executare silită. Respinge ca neîntemeiată partea din cerere prin care s-a solicitat încuviinţarea executării silite pentru actualizarea cu penalităţi. Cu drept numai de apel, exclusiv pentru creditoare, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.03.2019.
Incheiere de executare silita din 15.03.2019Amână pronunţarea la data de 15.03.2019, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019