Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Hot. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele OVANESIAN FELICIA NADINA şi BEJAN MIHAELA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA ca neîntemeiată. Obligă reclamantele să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 1.016,45 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancţiunea nulităţii cererii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 31.10.2019.
Hotarare 1565/2019 din 31.10.2019ÎNCHEIERE Amână pronunţarea la data de 31.10.2019, pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 24.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2019ÎNCHEIERE Amână pronunţarea la data de 24.10.2019, pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, urmând ca soluţia să se pună la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 10.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019